F.O. nr. 98

Maria Teodorescu^*

“Totul a început treptat acum vreo patru luni... E foarte ciudat și mă sperie. Aud ușa deschizându-se și văd un bărbat intrând în casă. Mă uit la el și îi văd ochii, nasul, gura, dar imaginea feței lui nu are absolut niciun sens pentru mine, parcă e un străin. Abia când îmi spune 'Bună, mamă!' sau când îi recunosc felul în care merge, îmi dau seama că este fiul meu. Recunosc orice obiect, știu să folosesc telecomanda, știu ce zi e și nu uit nimic din ce am de făcut, dar fețele oamenilor dragi au devenit pur și simplu un puzzle de nerezolvat.”

* Ficțiune. Orice asemănare cu un pacient real este pur coincidentală.